Stelian Carabaș, fost mijlocaș al Stelei la începutul anilor 2000, a povestit un episod nefericit de la antrenamentele roș-albaștrilor sub comanda lui Victor Pițurcă, când i-a rupt piciorul lui Mihai Neșu.
Aventura lui Carabaș în Ghencea s-a încheiat extrem de repede din cauza acestui incident, iar acum, la mai bine de două decenii, a dezvăluit cum a decurs, de fapt, acel moment nefericit.
Totul s-a petrecut la un antrenament al Stelei, când într-un duel unu contra unu împotriva lui Neșu, o alunecare a lui Carabaș i-a provocat fostului fundaș o dublă fractură de tibie și peroneu.
„Nu e nicio problemă. Chiar vreau să spun despre episodul respectiv (n.r.: despre cum i-a rupt piciorul lui Neşu).
La antrenament, era o ploaie torenţială. Făceam antrenament 1 contra 1, Mihai Neşu era atacant şi eu apărător. La duelurile 1 la 1 ştii cum e, a dat mingea pe lângă mine, am băgat alunecare şi el a căzut, fiind firav, a făcut fractură de tibie şi peroneu. Problemele au intervenit după aceea”, a spus Stelian Carabaș, conform AS.ro.
Prezent alături de Carabaș în studio, Adrian Pitu a intervenit: „Nea Piţi era atunci. N-a fost de vină Stelică, s-a băgat la minge”. Carabaș a continuat: „Ca dovadă, după meci am fost la spital la Mihai”.
Dacă relația lui cu Mihai Neșu nu a avut de suferit, în schimb, ca urmare a acelui episod, Victor Pițurcă l-a scos de la suflet pe Stelian Carabaș, așa cum i-a reamintit Pitu: „S-a rupt ceva între tine şi nea Piţi atunci”, a subliniat Adrian Pitu.
Fostul mijlocaș a recunoscut că nu a mai existat cale de întoarcere după acel moment, fiind nevoit să revină la FC Național după un timp foarte scurt: „Da, da, după aceea n-am mai rezistat nici eu şi am plecat. M-am întors la FC Naţional”.
Stelian Carabaș a evoluat timp de un singur sezon în tricoul Stelei, în campania 2000-2001, când a bifat 23 de meciuri și două goluri în campionat și a reușit să-și treacă în cont singurul trofeu cucerit în România, titlul în Liga 1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER